Grupul de Multihunteri-Travian
“Jocul Travian este un joc online care se acceseaza folosind un browser web. Pentru a juca, este necesara inregistrarea pe site cu ajutorul unei adrese email. Fiecare jucator primeste un sat pozitionat in functie de anumite coordonate pe o harta de 800×800 pozitii. Pentru dezvoltarea satelor, jucatorii au nevoie de resurse: lemn, lut, fier si hrana, pe care le pot obtine din productia proprie sau pot fi furate de la alti jucatori, atacandu-i.
Fiecare joc are o durata de aproximativ 300 de zile, timp in care jucatorii isi dezvolta satul, infiinteaza sate noi si creeaza o armata puternica pentru atacarea altor jucatori. In Romania, exista sapte servere diferite pe care jucatroii pot juca. Sase din aceste servere functioneaza la viteza normala, al saptelea fiind numit speed pentru ca lucrurile se desfasoara de trei ori mai repede. Fiecare server are propria harta, nu exista nicio legatura intre cele sapte. Un jucator nu poate avea decat un cont.”
Iata modul de functionare a jocului Travian. Cercetarea facuta de o studenta a fost realizata pe un grup de multihunteri, si anume persoane care se ocupa cu buna desfasurare a jocului pe aceste servere. Grupul ales este constituit din cinci membri, cu varste si ocupatii diferite (intre 20 si 45 de ani, de la studenti pana la oameni de afaceri). Ei cauta si pedepsesc acei jucatori care incalca regulile jocului. Ei trebuie sa ofere clarificari asupra regulamentului atunci cand jucatorii nu inteleg ceva specific.
Activitatea de multihunter e indeplinita pe baza unui contract de voluntariat; un hunter trebuie sa stea 4 ore pe zi conectat la joc. Functiile in interiorul grupului sunt: administrator, SMultihunter, ceilalti trei Multihunteri. De unde provine denumirea de Multihunter? Multiaccount + hunter (vanator de conturi multiple). Selectia membrilor este facuta de Admin. Aceste roluri sunt statice, nu se modifica decat daca apar schimbari in cadrul echipei. Rolul fiecaruia este bine cunoscut si este interzisa abaterea de la regulile impuse. Limbajul folosit intre membri este colocvial, insa pentru un outsider se adopta tonul formal.
Nu exista relatii cu alte grupuri de acest tip, ci numai contacte izolate, pe forumul comun international al conducerii Travian.”
Suporterii de fotbal
Vorbind despre subculturi, retele sociale si comunitati de practici cu cativa studenti, am ajuns sa ne intrebam unde ar putea fi integrati suporterii de fotbal. Iata cam in ce ar consta fiecare categorie mentionata:
Subculturi = ”comunitate” de tineri generata de stiluri muzicale (punk, teds, mods, rock, disco) si de diverse stiluri vestimentare.
Retea sociala = tinerii de azi, mai ales cei care lucreaza in segmente creative, practica o socializare de retea, cu un impact continuu si puternic (ex: clubberii, bloggerii, utilizatorii de retele tehnologice).
Comunitati de practici = forme de asociere intre persoane care impartasesc aceleasi practici si scopuri. Practicile sunt folosite tocmai pentru a atinge scopul(urile).
•Unde s-ar integra astfel suporterii de fotbal? Trei studente au facut o mini-cercetare pe un grup restrans de suporteri ai echipei Steaua, membrii fondatori si lideri ai grupului mare Nuclelo din cadrul galeriei mari a echipei Steaua.Iata cateva din practicile de grup observate de ele: sustinerea echipei, sacrificarea a unei mari parti din timp pentru conceperea mesajelor, a coregrafiilor originale, dar si pentru confruntarea cu echipa adversa. Aceste confruntari par a fi lua forma unor “batai organizate”: inainte de data stabilita cu alte grupuri steliste, comunica prin SMS cu cei din galeria adversa pentru a-i incita si pentru a le da intalnire intr-un punct ferit de politie, ca sa arate ‘cine e mai tare”. Nu recurg la niciun fel de arme albe, se bat cu mainile goale. Exista si o regula a bataii: cand unul e la pamant, il lasa in pace. Legaturile afective dintre membrii grupului sunt construite in timp si sustinute prin meciuri, antrenamente, cantonamente. Se intalnesc frecvent pentru a discuta despre meciuri si deplasari, intalniri organizate de liderii grupului prin telefon. Se stabilesc ora, ziua, locul de intalnire sau liderul intregii galerii da un comunicat pe site-ul Steaua sau ii suna pe liderii fractiunilor de galerie. Scopul mesajelor pe care le creeaza singuri este sa-i plaseze deasupra celorlalti, sa nu le dea ocazia sa-i domine sau sa le raspunda la mesaje. Siguranta in interiorul galeriei se reflecta si prin aceea ca exista o lege nescrisa: daca adversarii confisca bannerul cu numele grupului, acesta se desfiinteaza. De aceea fiecare suporter vine cu bannerul ascuns la meci sau la intalniri, pentru a evita sa fie descoperit.
Momentul in care mesajul este aratat este stabilit de liderii galeriei. Panza de aproximativ 1,5 m latime este intinsa de membrii grupului pe un rand si la semnalul “jos” al liderului, mesajul se propaga, toti stiind ce inseamna acest mesaj. Bannerul este afisat, suporterii se asaza pentru 2 minute, dupa care totul revine la normal. Modul de comunicare prin mesaje intre galeriile diverselor echipe este foarte interesant, intre suporteri fiind o concurenta acerba.
Ritualul suporterilor: se aprind tortele, la 2-3 minute dupa intrarea pe teren a echipei. Fie sunt tinute in mana, la 10 metri una de cealalta, fie sunt legate de gard la distante mai mici. Pentru coregrafie sunt aduse pungi de confetti care sunt puse pe fiecare scaun. Dupa torte, primele doua sectoare centrale sunt acoperite de o panza mare cu mesajul de transmis, iar sectoarele laterale arata placute rosii si albastre.
Regula galeriilor: gazdele arata primele coregrafia si la un interval de 2-3 minute incep si ceilalti, pentru a vedea reciproc ce are fiecare galerie in parte.
Aceste practici nu sunt specifice suporterilor clubului Steaua, ci fac parte din arsenalul comportamental al unui suporter in genere. Intrebarea initiala ramane: suporterii de fotbal constituie o retea sociala sau o comunitate de practici? Raspunsul va apartine.
Clubberii “culturalisti”
Tot din seria studiilor de grup, patru studente au facut o mini-cercetare pe un grup de clubberi pe care ele i-au numit “culturalisti” (sau asa se definesc ei?). Grup de houseri, cei sase studenti au varsta cuprinsa intre 18 si 21 de ani, sunt din Bucuresti, au un venit familial care depaseste 2000 RON pe luna si majoritatea lucreaza la propria firma, “aspect care le permite sa adopte un anumit socio-stil”. Citind aceste randuri, m-am intrebat care este acest socio-stil si raspunsul a venit destul de repede.
“Ceea ce ii uneste ca grup la nivel cultural si social este muzica pe care o asculta si locurile pe care le frecventeaza. Asculta muzica house (cu precadere minimal) si locuiesc in acelasi cartier de multi ani (…).” De unde numele “culturalisti”? Membrii grupului au un loc al “lor”, cinematograful Cultural din cartierul Berceni, in fata caruia se intalnesc cu regularitate. Sunt un grup si pentru ca au obiceiuri foarte clare: atunci cand se intalnesc vorbesc despre ce event-uri urmeaza sa aiba loc, despre ce DJ mixeaza si in ce cluburi si astfel se decid care va fi urmatorul event la care vor participa.
Cum afla de evenimentele care vor urma? De pe Internet: site-uri si forumuri specializate pe veneimente si pe clubbing precum www.nights.ro, www.afterhours.ro sau www.citynights.ro si Radio One FM.
Mobilizarea se face prin intermediul Yahoo Messenger, aceasta retea constituind un instrument de baza in interactiunea grupului. Astfel, ei anunta evenimentele care apar si stabilesc data si locul de intalnire.
Ce are acest grup specific? Membrii se definesc ca fiind “free, friendly si funky”. Acestea sunt si valorile lor, ale stilului de viata adoptat si ale muzicii pe care o asculta. Iata, deci, raspunsul la intrebarea mea, referitoare la ce insemna acel socio-stil specific. Majoritatea melodiilor care le plac pledeaza pentru libertate si atingerea unei stari de extaz. Stilul vestimentar este si el unul particularizat: coafurile extravagante nu mai sunt la moda (”astea sunt acum doar pentru emo si pustime”), iar un must-have al lor sunt sepcile colorate cu plasa la exterior, tricourile cu animatii vesele si colorate, si tenesii “conversi sau vansi”. Gentile pe umar sunt un accesoriu obligatoriu, acestea avand modele animate. Un nou obiect tip accesoriu interesant este esarfa tip arafat pe care le poarta in cluburi, acest accesoriu oferindu-le statutul de “funky”.
E interesant de stiut ca aceasta esarfa este in prezent purtata de hip-hopperii inraiti din periferiile Paris-ului, ca un semn de apropriere a unui obiect specific lumii arabe (e stiut faptul ca in Franta si in periferiile Parisului sunt foarte multi emigranti din Maroc) si se numeste “l’écharpe de Arafat”. In spatiul anglo-american, esarfa are mai multe denumiri: “Keffiyeh/ shmagh/ shemagh/ yashmag/ ghutra/ hatta. Desert/ Balenciaga/ tablecloth/ anti-war scarf”. Se pare ca Think Top Shop, Asos, Urban Outfitters, Cameron Diaz, Ricky Martin, David Beckham au fost primii care au adoptat acest accesoriu. Daca vreti mai multe detalii despre istoricul esarfei, iata: http://www.kabobfest.com/2007/07/modern-chronology-of-keffiyah-kraze.html.
In weekend, vineri si sambata, frecventeaza acele cluburi in care mixeaza DJ renumiti. La evenimentele din timpul saptamanii, baietii sunt cei care frecventeaza spatiile. Grupul de clubberi observat, “culturalistii”, sunt mai exclusivisti: ei se duc in acele cluburi in care mixeaza DJ-i straini si in care se mixeaza live. Primele trei cluburi sunt Studio Martin, Club Session si Crystal Glam Club. Criteriile lor de a alege in mod special aceste cluburi sunt muzica buna, atmosfera si decorul gamour. Merg in aceste cluburi pentru ca acolo vin oameni “ca ei”, cu acelwasi afinitati si acelasi mod de manifestare. Ce DJ prefera ei? Zabiela, Digweed, Deep Dish, Magda. Acesta e si criteriul decisiv pentru a se duce intr-un club sau altul.
O observatie interesanta: exista printre houseri perceptia ca cei care beau apa plata toata seara sunt “pastilati”. Iar dupa club, houserii nostri prefera sa cutreiere buncarele de la marginea Bucurestiului, cimitire sau locuri retrase in care sa fie ei intre ei.
Gamerii de Starcraft
Jocul electronic Starcraft, ca orice joc, este practicat de o multitudine de persoane. Daniela Ciurel, Maria Crangasu si Catalin Postelnicu au facut o cercetare pe un grup de cinci gameri, descriind ce fac acestia, modul in care interactioneaza prin intermediul jocului respectiv.
O prima observatie interesanta: spatiul virtual este unul interactional, intretinut in fiecare saptamana. Astfel, cei cinci membri ai grupului joaca meciuri de antrenament, timp de 4 ore. Nu se limiteaza la a juca, ci si discuta despre meciuri, deoarece se inscriu la campionate si turnee si, astfel, trebuie sa vada care sunt punctele slabe ale fiecaruia. “Gamerii sunt fanatici, ei sunt in stare sa se joace mai mult de opt ore pe zi in continuu (…) Pentru ei nu exista decat calculatorul si fac din actiunea de a se juca un crez, un stil de viata”.
Ca in orice grup, si in acesta exista statuturi si roluri specifice. Acestea sunt stabilite in functie de competentele fiecaruia. Se stabileste un coordonator de grup, care are drept functie principala stabilirea unei strategii de joc si distribuirea celorlalti in cele mai potrivite roluri. Acestea se pot schimba in functie de fiecare strategie si in functie de performantele atinse in rolul respectiv. Sunt deci foarte bine organizati.
Un alt aspect interesant: cei cinci membri locuiesc in apropiere, in acelasi cartier. Ratiunea interactiunii dintre ei este de a se juca Starcraft si de a functiona ca un grup inchegat atunci cand joaca impotriva altor gameri. Obiectivul lor specific este sa castige campionatul national. Iata, deci, ca acesti tineri gasesc o valorizare in afara scolii sau a vietii sociale, pentru a deveni cunoscuti prin competentele lor specifice conferite de acest joc.
De ce fac toti acest tineri acest lucru? De ce aloca atata timp pentru o activitate care noua ne poate parea pierdere de timp? “Membrii grupului ne-au spus ca se simt bine in momentul in care se joaca si ca le place sa simta adrenalina in sange, la sfarsit fiind foarte obositi”, adauga autorii cercetarii. Mie mi se pare a fi un nou tip de sport extrem. Un alt motiv? “Ei [membrii grupului] ne-au spus ca se simt mai increzatori si mai impliniti, chiar intr-o realitate virtuala, ca le stimuleaza gandirea si imaginatia, transpunandu-i intr-o lume inexistenta dar fascinanta.” In afara de explorarea unor alte lumi, mai este si motivul valorizarii sociale in fata celorlalti tineri: “Daca sunt adevarati profesionisti ai jocului, ei sunt priviti ca fiind populari, la moda si sunt apreciati de anturaj sau de alte grupuri de prieteni”.
Inchei cu ceea ce spune unul dintre cei cinci gameri: “Cred ca cea mai puternica senzatie cand te implici intr-un astfelm de joc este spiritul de competitie. Este o senzatie foarte placuta cand castigi, iti da impresia ca ai dobandit cu adevarat ceva.”
„Ce este un SMS pentru mine?”
O scrisoare: mai ales pentru fete, mesajul electronic pe telefonul mobil este o forma de azi a scrisorii de altadata. Si asta pentru ca fetele sunt cele aplecate spre povestire in mesaj; ele isi povestesc una alteia ce au mai facut, unde au fost, ce au vazut, ce si-au cumparat.
Un biletel: cu subiect functional (ne vdm la 5, da?), emotional (Nu ai dc sa-ti fie frik, iti spun din proprie experienta. Te rog frumos sa te calmezi si s o privesti k pe o zi. Inainte de a plek maine sa papi cva.Pup,hugz&nb !) sau de felicitare (Si eu lam luat J Felicitari noua.. Pai ce mare branza e bacu tau mai :P lejer de vara. Muaaa), SMS-ul este varianta actuala a biletelului strecurat pe sub banca sau a post-it-ului.
O telegrama: datorita faptului ca SMS-ul a devenit din ce in ce mai scurt, fragmentat, el poate functiona ca o telegrama. Iata un exemplu: Steti la bar k vin akm?!
“Mai trimit mesaje cand ma simt nu stiu cum fata de cineva”
De ce mai prefera adolescentii sa foloseasca mai degraba SMS-ul decat apelul telefonic? Pai, raspunsul e destul de simplu, dar nimeni nu prea vrobeste despre el: „rezolva situaţii de laşitate”. În general, tinerii au afirmat că preferă SMS-ul decat confruntarea faţă în faţă atunci când „vrei să spui anumite lucruri şi nu le poţi spune în faţă”, în situaţii delicate: dupa un conflict, mai bine ceri scuze prin SMS decat fata in fata. La fel, mai bine ii spui cuiva “te iubesc” printr-un mesaj decat fata in fata. E mai sigur asa. Din multe motive – „nu am văzut un prieten de mult timp şi mi-a fost foarte dificil să îl sun aşa, dintr-o dată, aşa că i-am trimis un sms să văd dacă avea resentimente faţă de mine” (Maria), „nu am răspuns unui mesaj timp de o săptămână şi atunci mi-a fost ruşine să sun direct, aşa că am trimis un sms” (Valentin) sau „este ca atunci când nu eşti sigur că celălalt va răspunde, atunci simţi o oarecare siguranţă că i-ai trimis un mesaj, că ai făcut ce trebuia şi că depinde numai de celălalt dacă vrea să răspundă sau nu” (Alexandra). La fel, in cazul in care inviti fata in oras si, de frica sa nu te respinga, mai bine ii dai un mesaj, asa are si ea timp sa se gandeasca si poate nu va spune “nu”. David spunea că este mai uşor pentru el, ca băiat, să trimită un mesaj decât să dea un apel: în ceea ce priveşte apelul telefonic, auzi vocea şi percepi reacţia imediată a fetei. Cu un SMS, ea poate să se mai gândească, să îşi schimbe părerea şi atunci rezultatul poate fi pozitiv. SMS-ul este mai puţin intrunsiv şi astfel, fata nu se simte ameninţată şi poate avea mai mult timp la dispoziţie să accepte sau să decline invitaţia de a ieşi în oraş.
“Imi recitesc mesajele ca sa imi aduc aminte de ceva”
Cati dintre voi nu va recititi mesajele? SMS-ul poate să fie “o urmă scrisă”. Adica, pentru a-si aduce aminte ora si locul de intalnire sau pur si simplu ca sa rada la gluma trimisa de un preten pe SMS, tinerii, si poate mai ales fetele, pastreaza mesajele dintr-o nevoie de a-si aduce aminte de un moment frumos petrecut impreuna cu cineva. SMS-ul pastrata poate fi de asemenea utilizat în cazul unui conflict : cand exista neintelegeri despre ceea ce a scris o persoana si ce a inteles alta persoana, atunci SMS-ul este aratat si neintelegerea rezolvata. SMS-ul este de asemenea intim : scrierea şi lectura sa se realizează în linişte. Pe afara sau in casa, SMS-ul este preferat de adolescenţi pentru ca nu vor sa fie auziti. SMS-ul este trimis şi se citeşte în linişte. În general, persoanele aflate în mijloacele de transport în comun citesc ziare sau cărţi, vorbesc mai puţin. Din acest motiv, conversaţiile la telefon sunt percepute ca intrunsive şi ca lipsă de respect. SMS-ul vine sa rezolve aceste lucruri.
„SMS-ul se primeste intotdeauna”
Un motiv destul de straniu, dar care este luat in seama de toti adoloescentii este acela ca mesajul este întotdeauna primit.
Atunci cand suni si nu iti raspunde nimeni, ce faci? Dai un mesaj pentru ca stii ca este primit oricand, oriunde. Cu intarziere sau fara, e primit de persoana careia i l-ai trimis. Garantia ca mesajul foarte important este primit este un motiv destul de suficient pentru adolescenti si tineri sa foloseasca mai ales SMS-ul.
SMS-ul ca retea de comunicare pentru tineri
Mesajul textual este mai utilizat de către adolescenţi decât de adulţi.
Printre adolescenti, gastile care prefera SMS-urile iau forma unor “retele inchise”, cu reguli stricte, dar si cu un ritual de initiere. Mai intai, trebuie cerut acordul de a comunica prin SMS si apoi e obligatoriu sa fie testata disponibilitatea de comunicare. Trimiti, de exemplu, un SMS “inocent” cu un mesaj de tipul “Hei, ce faci? Esti OK?” si astepti raspunsul. Unul dintre tineri imi spunea ca trebuie sa ai o “istorie” cu acea persoana ca sa poti comunica. El reprezintă o reţea închisă, în sensul că accesul depinde de acceptarea celuilalt de a face parte din reţeaua lui de contacte. Utilizatorul alege lista pe care o constituie în agenda telefonică. Agenda de contacte are diferite sub-categorii în funcţie de care sunt clasificate persoanele integrate: prieteni, business, colegi, cunoştinţe, părinţi, rude etc. Identitatea persoanei care trimite mesajul trebuie să fie cunoscută, altfel răspunsul nu se concretizează; condiţia este deci valoarea de cunoscut, însemnând că, pentru a începe sa comunice prin SMS, un adolescent trebuie să cunoasca bine acea persoana dinainte: „SMS-ul presupune o istorie comună cu destinatarul sau cu persoana care îmi trimite un mesaj. Eu nu pot de exemplu trimite un mesaj cuiva necunoscut, chiar dacă am numărul lui, sau cuiva cu care am o relaţie oficială”, declară Andrei, 17 ani. Pentru a fi integrat acestei reţele, este necesar un „bilet de trecere”, fiind pusă în practică o logică de club.
Third places
In Bucuresti, tinerii incep sa caute si alte locuri publice in care sa se intalneasca, in afara celor deja obisnuite si cunoscute, ca de exemplu Piata Universitatii, Teatrul National Bucuresti (iesire metrou, pe scari) si Piata Romana.
Tinerii din Bucuresti devin atrasi de locuri publice indoor, ca libraria Carturesti din Piata Romana, ceainariile La Vasiliada si Cotroceni si chiar muzee, ca Muzeul National de Arta si Muzeul Taranului Roman. Libraria Carturesti are la parter o ceainarie, iar la al doilea nivel este o mansarda unde sunt fotolii.
Discutand cu oamenii care lucreaza acolo (Daniel, librar), ei mi-au spus ca sunt multi adolescenti care vin la mansarda, unde stau mult timp, sunt impreuna si se uita la cartile si revistele care le plac. Si aici ma refer la reviste manga, de grafica, de benzi desenate comice, ilustratii, postere.
Cele doua ceainarii le ofera un spatiu linistit, calm si mai au si carti in jurul lor.
In cazul celor doua muzee, situatia e putin diferita. Tinerii vin la Muzeul National de Arta pentru atelierele interactive artistice care se organizeaza o data pe luna. Faptul ca pot sa faca lucruri artistice, intr-un mod amuzant, cu alti prieteni sau colegi, ii determina sa caute asemenea contexte pentru a-si petrece timpul intr-un mod util. Tinerii pe care i-am observat sunt cautatori de happeninguri si isi petrec timpul liber intr-o forma definita drept edutainment (education si entertainment). Si cred ca acesta este cuvantul comun pentru toate aceste locuri: petrecerea timpului liber intr-un mod din care pot invata ceva amuzandu-se. De ce le-am numit third places? Pentru ca, intre acasa si scoala, aceste locuri le satisfac nevoia de a fi impreuna si de a face ceva cu timpul liber. Acest knowledge pe care il obtin (ca sunt la curent cu ce reviste de grafica noi apar sau cum sa faca un obiect cu mainile lor) este valorizant in cadrul grupului lor, in plus prietenii isi exprima pasiunile comune.
