„Ce este un SMS pentru mine?”
O scrisoare: mai ales pentru fete, mesajul electronic pe telefonul mobil este o forma de azi a scrisorii de altadata. Si asta pentru ca fetele sunt cele aplecate spre povestire in mesaj; ele isi povestesc una alteia ce au mai facut, unde au fost, ce au vazut, ce si-au cumparat.
Un biletel: cu subiect functional (ne vdm la 5, da?), emotional (Nu ai dc sa-ti fie frik, iti spun din proprie experienta. Te rog frumos sa te calmezi si s o privesti k pe o zi. Inainte de a plek maine sa papi cva.Pup,hugz&nb !) sau de felicitare (Si eu lam luat J Felicitari noua.. Pai ce mare branza e bacu tau mai :P lejer de vara. Muaaa), SMS-ul este varianta actuala a biletelului strecurat pe sub banca sau a post-it-ului.
O telegrama: datorita faptului ca SMS-ul a devenit din ce in ce mai scurt, fragmentat, el poate functiona ca o telegrama. Iata un exemplu: Steti la bar k vin akm?!
“Mai trimit mesaje cand ma simt nu stiu cum fata de cineva”
De ce mai prefera adolescentii sa foloseasca mai degraba SMS-ul decat apelul telefonic? Pai, raspunsul e destul de simplu, dar nimeni nu prea vrobeste despre el: „rezolva situaţii de laşitate”. În general, tinerii au afirmat că preferă SMS-ul decat confruntarea faţă în faţă atunci când „vrei să spui anumite lucruri şi nu le poţi spune în faţă”, în situaţii delicate: dupa un conflict, mai bine ceri scuze prin SMS decat fata in fata. La fel, mai bine ii spui cuiva “te iubesc” printr-un mesaj decat fata in fata. E mai sigur asa. Din multe motive – „nu am văzut un prieten de mult timp şi mi-a fost foarte dificil să îl sun aşa, dintr-o dată, aşa că i-am trimis un sms să văd dacă avea resentimente faţă de mine” (Maria), „nu am răspuns unui mesaj timp de o săptămână şi atunci mi-a fost ruşine să sun direct, aşa că am trimis un sms” (Valentin) sau „este ca atunci când nu eşti sigur că celălalt va răspunde, atunci simţi o oarecare siguranţă că i-ai trimis un mesaj, că ai făcut ce trebuia şi că depinde numai de celălalt dacă vrea să răspundă sau nu” (Alexandra). La fel, in cazul in care inviti fata in oras si, de frica sa nu te respinga, mai bine ii dai un mesaj, asa are si ea timp sa se gandeasca si poate nu va spune “nu”. David spunea că este mai uşor pentru el, ca băiat, să trimită un mesaj decât să dea un apel: în ceea ce priveşte apelul telefonic, auzi vocea şi percepi reacţia imediată a fetei. Cu un SMS, ea poate să se mai gândească, să îşi schimbe părerea şi atunci rezultatul poate fi pozitiv. SMS-ul este mai puţin intrunsiv şi astfel, fata nu se simte ameninţată şi poate avea mai mult timp la dispoziţie să accepte sau să decline invitaţia de a ieşi în oraş.
“Imi recitesc mesajele ca sa imi aduc aminte de ceva”
Cati dintre voi nu va recititi mesajele? SMS-ul poate să fie “o urmă scrisă”. Adica, pentru a-si aduce aminte ora si locul de intalnire sau pur si simplu ca sa rada la gluma trimisa de un preten pe SMS, tinerii, si poate mai ales fetele, pastreaza mesajele dintr-o nevoie de a-si aduce aminte de un moment frumos petrecut impreuna cu cineva. SMS-ul pastrata poate fi de asemenea utilizat în cazul unui conflict : cand exista neintelegeri despre ceea ce a scris o persoana si ce a inteles alta persoana, atunci SMS-ul este aratat si neintelegerea rezolvata. SMS-ul este de asemenea intim : scrierea şi lectura sa se realizează în linişte. Pe afara sau in casa, SMS-ul este preferat de adolescenţi pentru ca nu vor sa fie auziti. SMS-ul este trimis şi se citeşte în linişte. În general, persoanele aflate în mijloacele de transport în comun citesc ziare sau cărţi, vorbesc mai puţin. Din acest motiv, conversaţiile la telefon sunt percepute ca intrunsive şi ca lipsă de respect. SMS-ul vine sa rezolve aceste lucruri.
„SMS-ul se primeste intotdeauna”
Un motiv destul de straniu, dar care este luat in seama de toti adoloescentii este acela ca mesajul este întotdeauna primit.
Atunci cand suni si nu iti raspunde nimeni, ce faci? Dai un mesaj pentru ca stii ca este primit oricand, oriunde. Cu intarziere sau fara, e primit de persoana careia i l-ai trimis. Garantia ca mesajul foarte important este primit este un motiv destul de suficient pentru adolescenti si tineri sa foloseasca mai ales SMS-ul.
SMS-ul ca retea de comunicare pentru tineri
Mesajul textual este mai utilizat de către adolescenţi decât de adulţi.
Printre adolescenti, gastile care prefera SMS-urile iau forma unor “retele inchise”, cu reguli stricte, dar si cu un ritual de initiere. Mai intai, trebuie cerut acordul de a comunica prin SMS si apoi e obligatoriu sa fie testata disponibilitatea de comunicare. Trimiti, de exemplu, un SMS “inocent” cu un mesaj de tipul “Hei, ce faci? Esti OK?” si astepti raspunsul. Unul dintre tineri imi spunea ca trebuie sa ai o “istorie” cu acea persoana ca sa poti comunica. El reprezintă o reţea închisă, în sensul că accesul depinde de acceptarea celuilalt de a face parte din reţeaua lui de contacte. Utilizatorul alege lista pe care o constituie în agenda telefonică. Agenda de contacte are diferite sub-categorii în funcţie de care sunt clasificate persoanele integrate: prieteni, business, colegi, cunoştinţe, părinţi, rude etc. Identitatea persoanei care trimite mesajul trebuie să fie cunoscută, altfel răspunsul nu se concretizează; condiţia este deci valoarea de cunoscut, însemnând că, pentru a începe sa comunice prin SMS, un adolescent trebuie să cunoasca bine acea persoana dinainte: „SMS-ul presupune o istorie comună cu destinatarul sau cu persoana care îmi trimite un mesaj. Eu nu pot de exemplu trimite un mesaj cuiva necunoscut, chiar dacă am numărul lui, sau cuiva cu care am o relaţie oficială”, declară Andrei, 17 ani. Pentru a fi integrat acestei reţele, este necesar un „bilet de trecere”, fiind pusă în practică o logică de club.
Third places
In Bucuresti, tinerii incep sa caute si alte locuri publice in care sa se intalneasca, in afara celor deja obisnuite si cunoscute, ca de exemplu Piata Universitatii, Teatrul National Bucuresti (iesire metrou, pe scari) si Piata Romana.
Tinerii din Bucuresti devin atrasi de locuri publice indoor, ca libraria Carturesti din Piata Romana, ceainariile La Vasiliada si Cotroceni si chiar muzee, ca Muzeul National de Arta si Muzeul Taranului Roman. Libraria Carturesti are la parter o ceainarie, iar la al doilea nivel este o mansarda unde sunt fotolii.
Discutand cu oamenii care lucreaza acolo (Daniel, librar), ei mi-au spus ca sunt multi adolescenti care vin la mansarda, unde stau mult timp, sunt impreuna si se uita la cartile si revistele care le plac. Si aici ma refer la reviste manga, de grafica, de benzi desenate comice, ilustratii, postere.
Cele doua ceainarii le ofera un spatiu linistit, calm si mai au si carti in jurul lor.
In cazul celor doua muzee, situatia e putin diferita. Tinerii vin la Muzeul National de Arta pentru atelierele interactive artistice care se organizeaza o data pe luna. Faptul ca pot sa faca lucruri artistice, intr-un mod amuzant, cu alti prieteni sau colegi, ii determina sa caute asemenea contexte pentru a-si petrece timpul intr-un mod util. Tinerii pe care i-am observat sunt cautatori de happeninguri si isi petrec timpul liber intr-o forma definita drept edutainment (education si entertainment). Si cred ca acesta este cuvantul comun pentru toate aceste locuri: petrecerea timpului liber intr-un mod din care pot invata ceva amuzandu-se. De ce le-am numit third places? Pentru ca, intre acasa si scoala, aceste locuri le satisfac nevoia de a fi impreuna si de a face ceva cu timpul liber. Acest knowledge pe care il obtin (ca sunt la curent cu ce reviste de grafica noi apar sau cum sa faca un obiect cu mainile lor) este valorizant in cadrul grupului lor, in plus prietenii isi exprima pasiunile comune.
Mangas
Manga sunt benzi desenate japoneze, iar anime-urile sunt desene animate japoneze. Manga au fost descoperite in Romania la mijlocul anilor 90 prin intermediul Saber Rider, Macron One, Candy Candy, Sandy Bell, difuzate la TVR 1.
Iata ce spune Vlad, 23 de ani, pasionat de manga si animeuri: “Pe scurt, animeurile au aparut in Japonia inca din anii 60 si, impreuna cu Manga-urile (revistele de benzi desenate), sunt ceva atat de obisnuit in tara aia incat cei care inca le mai considera ceva SPECIAL sunt denumiti “otaku” (nerds). Ca un mic istoric “amuzant”, pot spune ca am observat o mare schimbare in atitudinea creatorilor de anime/manga in ultimii 20 de ani. Aceasta schimbare a aparut dupa un val de violente inimaginabile care au avut loc in anii 90. Bande de tineri, criminali in serie, violatori prin metrouri, grupari de sinucigasi etc. au dus la o adevarata interventie din partea politiei asupra creatorilor de “materiale educationale”. Faptul ca fenomene considerate de majoritar drept deviante suscita violenta, nu trebuie sa ne mire, daca ne gandim la manifestarile de agresiune impotriva subculturii emo in Mexic de anul acesta.
Insa, in Romania, am descoperit tineri pentru care termenul de otaku are cu totul alta acceptiune, si anume “Am ajuns la concluzia ca exista 2 tipuri de otaku. Otaku, si non-otaku. Eu de exemplu nu sunt otaku. Pentru mine animeurile sunt un simplu divertisment. Uneori intr-adevar, acest divertisment e mult mai bun decat ce vezi zi de zi la televizor sau la cinema. Chiar vad ceva frumos si interesant.” (Vlad).
Iata ce scrie Mimi Ito, un antropolog cultural japonez care a cercetat in profunzime fenomenul, pe blogul sau : “Overseas anime otaku—fans of Japanese anime—represent an emergent form of media literacy that, though still marginal, is becoming increasingly pervasive among a rising generation. Anime otaku are media connoisseurs, activist prosumers who seek out esoteric content from a far away land and organize their social lives around viewing, interpreting, and remixing these media works. Otaku translate and subtitle all major anime works, they create web sites with hundreds and thousands of members, stay in touch 24/7 on hundreds of IRC channels, and create fan fiction, fan art, and anime music videos that rework the original works into sometimes brilliantly creative and often subversive alternative frames of reference. Curious? Check out sites such as animemusicvideos.org, cosplay.com, or animesuki.com. to get a sense of this burgeoning subculture.”
Otaku inseamna sa te identifici perfect cu animeurile respective, sa traiesti alaturi de personaje si sa simti povestea. In timpul mini-cercetarii mele, am dat peste o groaza de tineri care sunt pasionati de manga, creeaza, se duc la festivalurile din strainatate.
Sau…
In schimb, in Romania nu a devenit un fenomen in adevaratul sens al cuvantului, manga si animeurile nu sunt atat de cunoscute, au ramas inca la stadiul de underground. Asta si pentru ca sursele de obtinere a acestor forme culturale sunt retelele de download bit torrents si ODC++. De putin timp, se vand la Carturesti revistele romanesti de benzi desenate, realizate de fani. In spatiul urban, manga fani se intalnesc la TNB in fiecare joi, la ora 19.30, dupa care se duc intr-un bar unde fac schimb de dvd-uri sau reviste.
Goticii
Poate nu spun nimic nou si din ceea ce nu stiti inca, tinerii isi cauta modalitati prin care sa iasa din obisnuit si conformism.
Diana are 22 de ani. M-a surprins inca de la inceput faptul ca era o aparitie teatrala, in sensul ca avea o estetica specifica. Scria poezie gotica in engleza. Intr-un liceu in care majoritatea tinerilor se imbracau aproape la fel, integrandu-se mainstreamului pop culture, Diana sarea in ochi prin haine in culori inchise. Intreband-o de ce se imbraca si se machiaza asa, mi-a spus ca are mare legatura cu muzica pe care o asculta si cu ideologia pe care o are.
Relationarea dintre muzica si moda m-a facut sa inteleg ca Diana facea parte dintr-o subcultura. In liceu nu isi gasea locul, si anume sa fie cu oameni ca ea. A luat la facultate si cu asta a venit si nevoia de a se duce prin alte locuri decat cele obisnuite. In clasa a XII-a descoperise terasa La Motoare unde a intalnit alti tineri cu aceeasi pasiune si viziune despre viata ca ea. Diana si-a largit cunostintele, a cunoscut alti tineri si si-a dat seama ca nu este singura. Acesta confirmare si nevoia de asociere i-au dat un sentiment de siguranta in sine si de incredere. Goticii se pozitioneaza impotriva mainstreamului pe care il considera stupid si plictisitor. Ei “vorbesc acelasi limbaj”, muzica pe care o asculta nu este o simpla modalitate de relaxare, ci se regasesc in versurile cantecelor. Muzica pentru ei este un mod de viata.
Artizanat urban
Pornind de la experienta Alexandrei, am inceput sa ma interesez si sa vad daca mai sunt si alti tineri care fac acelasi lucru. Astfel, am descoperit ca exista o intreaga subcultura de tineri care fabrica singuri cercei, haine, posete. Tineri simpatici, care au idei tari, carora le place Bucurestiul si care calatoresc foarte mult. Unii comercializeaza productiile lor in cadrul unor targuri care au inceput sa apara prin Bucuresti, altii le fac numai pentru ei si pentru reteaua lor de prieteni. Am incercat sa le gasesc o denumire si m-am gandit la artizani. Este o forma contemporana de artizanat; principiul este acelasi, si anume sa faci tu insuti/insati anumite obiecte de decor sau accesorii. De asemenea, artizanatul romanesc vechi de foarte multa vreme este completat de alt aspect, si anume spatiul urban. Acesta da nastere unui nou tip de artizani si, de asemenea, unor noi obiecte artizanale (haine, posete, accesorii).
Pentru a populariza productiile lor, tinerii isi creeaza bloguri unde expun obiectele create. O forma de asociere a artizanilor este Craft Party with friends, un targ unde se expun si se vand obiectele create. Pentru mai multe detalii la http://craftybusiness.wordpress.com/. Iata cateva poze de la targ.
Si modul de aranjare a obiectelor vandute este unul specific. Alaturi de tablouri, discuri de vinil, carti si o chitara, toate vechi, sunt aratate accesorii ca cercei, brose. Acestea doua sunt fabricate din plastilina; mai intai modeleaza plastilina, pentru ca apoi sa o lase in cuptor sa se coaca si sa se intareasca. Obiectele sunt foarte colorate si imagineaza animalute si insecte simpatice. Iata cateva accesorii realizate de alt artizan, Virginia Toma.
In afara de accesorii-bijuterii, mai fac si posete si haine…
Craftybusiness este o alternativa la Grandma’s Backyard, un targ aproximativ similar, insa unul in care se vand majoritar haine vintage, insa pretul lor este unul destul de piperat. Craftybusiness s-a tinut in curtea unei vechi case tipic bucurestene. Iata cateva din persoanele care au venit la targ.
Si au avut si prajituri de casa si limonada, si ele aranjate in spiritul targului. 
Insa poate obiectul cel mai diferit vandut la targ erau felicitarile hand made: pe un anume carton artizanul a facut diverse forme din materii organice, ca de exemplu busuioc pisat si uscat, gris, scortisoara. Iata cateva exemple:
Artizanii isi mai vand produsele prin inchirierea unui mic spatiu dintr-un magazin mai mare (asa cum este magazinul de haine de pe strada Campineanu si unde exista o mica taraba cu cercei, inele si bratari). De ce fac acesti tineri propriile obiecte? In primul rand, dintr-o ideologie anti-consumerism, din nevoia de o estetica diferita de restul oamenilor, deci de unicitate. Pentru cei care le comercializeaza, este important sa educe oamenii, sa le imprime o estetica anume dar si au un sentiment de mandrie si de valorizare a muncii lor cand vad obiectele facute de ei purtate pe strada. O alta intrebare sugerata de colega mea a fost de ce acesti tineri nu gasesc in obiectele deja existente acea unicitate sau estetica diferentiatoare? Poate chiar voi aveti o idee.
Cine sunt artizanii urbani
Alexandra este o pustoaica desteapta si interesanta. Este studenta, anul II. Intr-una din datile in care ne-am intalnit, am vazut ca purta o pereche de cercei extrem de amuzanti: avea un sir de margele mov-albastru si, la capatul lui, inserat un patratel de mohair, asa cum gasesti in mercerii. M-au surprins pentru ca sigur nu ii puteai gasi in magazine, erau clar fabricati. Poate data viitoare va aduc si o poza cu ei. Incepand sa discutam despre cercei, aflu ca isi face singura cerceii si accesoriile cam de doi-trei ani, si ca materialele le comanda de pe un site specializat. Materialele insemnand margelele, sarmulita pe care le asambleaza, tortita pentru urechi. I-am cerut si eu o pereche si mi-a adus-o dupa doua zile. Dupa doua-trei luni, i-am zis sa ne vedem ca sa vorbim despre aceasta pasiune a ei. Atunci am observat ca deja vroia sa treaca la un alt nivel, si anume sa ia materiale brute (lut si lemn) pe care sa le prelucreze si sa le dea forma cerceilor. Ea isi cumpara materialele din anumite magazine de la Hanul lui Manuc si Hanul cu Tei. Asa am ajuns la bigger picture.
