Tag Young

In Bucuresti, tinerii incep sa caute si alte locuri publice in care sa se intalneasca, in afara celor deja obisnuite si cunoscute, ca de exemplu Piata Universitatii, Teatrul National Bucuresti (iesire metrou, pe scari) si Piata Romana.

 Tinerii din Bucuresti devin atrasi de locuri publice indoor, ca libraria Carturesti din Piata Romana, ceainariile La Vasiliada si Cotroceni si chiar muzee, ca Muzeul National de Arta si Muzeul Taranului Roman. Libraria Carturesti are la parter o ceainarie, iar la al doilea nivel este o mansarda unde sunt fotolii.

Discutand cu oamenii care lucreaza acolo (Daniel, librar), ei mi-au spus ca sunt multi adolescenti care vin la mansarda, unde stau mult timp, sunt impreuna si se uita la cartile si revistele care le plac. Si aici ma refer la reviste manga, de grafica, de benzi desenate comice, ilustratii, postere.

Cele doua ceainarii le ofera un spatiu linistit, calm si mai au si carti in jurul lor.

In cazul celor doua muzee, situatia e putin diferita. Tinerii vin la Muzeul National de Arta pentru atelierele interactive artistice care se organizeaza o data pe luna. Faptul ca pot sa faca lucruri artistice, intr-un mod amuzant, cu alti prieteni sau colegi, ii determina sa caute asemenea contexte pentru a-si petrece timpul intr-un mod util. Tinerii pe care i-am observat sunt cautatori de happeninguri si isi petrec timpul liber intr-o forma definita drept edutainment (education si entertainment). Si cred ca acesta este cuvantul comun pentru toate aceste locuri: petrecerea timpului liber intr-un mod din care pot invata ceva amuzandu-se. De ce le-am numit third places? Pentru ca, intre acasa si scoala, aceste locuri le satisfac nevoia de a fi impreuna si de a face ceva cu timpul liber. Acest knowledge pe care il obtin (ca sunt la curent cu ce reviste de grafica noi apar sau cum sa faca un obiect cu mainile lor) este valorizant in cadrul grupului lor, in plus prietenii isi exprima pasiunile comune.  

Manga sunt benzi desenate japoneze, iar anime-urile sunt desene animate japoneze. Manga au fost descoperite in Romania la mijlocul anilor 90 prin intermediul Saber Rider, Macron One, Candy Candy, Sandy Bell, difuzate la TVR 1.

Iata ce spune Vlad, 23 de ani, pasionat de manga si animeuri: “Pe scurt, animeurile au aparut in Japonia inca din anii 60 si, impreuna cu Manga-urile (revistele de benzi desenate), sunt ceva atat de obisnuit in tara aia incat cei care inca le mai considera ceva SPECIAL sunt denumiti “otaku” (nerds). Ca un mic istoric “amuzant”, pot spune ca am observat o mare schimbare in atitudinea creatorilor de anime/manga in ultimii 20 de ani. Aceasta schimbare a aparut dupa un val de violente inimaginabile care au avut loc in anii 90. Bande de tineri, criminali in serie, violatori prin metrouri, grupari de sinucigasi etc. au dus la o adevarata interventie din partea politiei asupra creatorilor de “materiale educationale”. Faptul ca fenomene considerate de majoritar drept deviante suscita violenta, nu trebuie sa ne mire, daca ne gandim la manifestarile de agresiune impotriva subculturii emo in Mexic de anul acesta.

Insa, in Romania, am descoperit tineri pentru care termenul de otaku are cu totul alta acceptiune, si anume “Am ajuns la concluzia ca exista 2 tipuri de otaku. Otaku, si non-otaku. Eu de exemplu nu sunt otaku. Pentru mine animeurile sunt un simplu divertisment. Uneori intr-adevar, acest divertisment e mult mai bun decat ce vezi zi de zi la televizor sau la cinema. Chiar vad ceva frumos si interesant.” (Vlad).

Iata ce scrie Mimi Ito, un antropolog cultural japonez care a cercetat in profunzime fenomenul, pe blogul sau : “Overseas anime otaku—fans of Japanese anime—represent an emergent form of media literacy that, though still marginal, is becoming increasingly pervasive among a rising generation. Anime otaku are media connoisseurs, activist prosumers who seek out esoteric content from a far away land and organize their social lives around viewing, interpreting, and remixing these media works. Otaku translate and subtitle all major anime works, they create web sites with hundreds and thousands of members, stay in touch 24/7 on hundreds of IRC channels, and create fan fiction, fan art, and anime music videos that rework the original works into sometimes brilliantly creative and often subversive alternative frames of reference. Curious? Check out sites such as animemusicvideos.org, cosplay.com, or animesuki.com. to get a sense of this burgeoning subculture.”

Otaku inseamna sa te identifici perfect cu animeurile respective, sa traiesti alaturi de personaje si sa simti povestea. In timpul mini-cercetarii mele, am dat peste o groaza de tineri care sunt pasionati de manga, creeaza, se duc la festivalurile din strainatate.

Sau…

In schimb, in Romania nu a devenit un fenomen in adevaratul sens al cuvantului, manga si animeurile nu sunt atat de cunoscute, au ramas inca la stadiul de underground. Asta si pentru ca sursele de obtinere a acestor forme culturale sunt retelele de download bit torrents si ODC++. De putin timp, se vand la Carturesti revistele romanesti de benzi desenate, realizate de fani. In spatiul urban, manga fani se intalnesc la TNB in fiecare joi, la ora 19.30, dupa care se duc intr-un bar unde fac schimb de dvd-uri sau reviste.

Poate nu spun nimic nou si din ceea ce nu stiti inca, tinerii isi cauta modalitati prin care sa iasa din obisnuit si conformism.

 Diana are 22 de ani. M-a surprins inca de la inceput faptul ca era o aparitie teatrala, in sensul ca avea o estetica specifica. Scria poezie gotica in engleza. Intr-un liceu in care majoritatea tinerilor se imbracau aproape la fel, integrandu-se mainstreamului pop culture, Diana sarea in ochi prin haine in culori inchise. Intreband-o de ce se imbraca si se machiaza asa, mi-a spus ca are mare legatura cu muzica pe care o asculta si cu ideologia pe care o are.

Relationarea dintre muzica si moda m-a facut sa inteleg ca Diana facea parte dintr-o subcultura. In liceu nu isi gasea locul, si anume sa fie cu oameni ca ea. A luat la facultate si cu asta a venit si nevoia de a se duce prin alte locuri decat cele obisnuite. In clasa a XII-a descoperise terasa La Motoare unde a intalnit alti tineri cu aceeasi pasiune si viziune despre viata ca ea. Diana si-a largit cunostintele, a cunoscut alti tineri si si-a dat seama ca nu este singura. Acesta confirmare si nevoia de asociere i-au dat un sentiment de siguranta in sine si de incredere. Goticii  se pozitioneaza impotriva mainstreamului pe care il considera stupid si plictisitor. Ei “vorbesc acelasi limbaj”, muzica pe care o asculta nu este o simpla modalitate de relaxare, ci se regasesc in versurile cantecelor. Muzica pentru ei  este un mod de viata.

Pornind de la experienta Alexandrei, am inceput sa ma interesez si sa vad daca mai sunt si alti tineri care fac acelasi lucru. Astfel, am descoperit ca exista o intreaga subcultura de tineri care fabrica singuri cercei, haine, posete. Tineri simpatici, care au idei tari, carora le place Bucurestiul si care calatoresc foarte mult. Unii comercializeaza productiile lor in cadrul unor targuri care au inceput sa apara prin Bucuresti, altii le fac numai pentru ei si pentru reteaua lor de prieteni. Am incercat sa le gasesc o denumire si m-am gandit la artizani. Este o forma contemporana de artizanat; principiul este acelasi, si anume sa faci tu insuti/insati anumite obiecte de decor sau accesorii. De asemenea, artizanatul romanesc vechi de foarte multa vreme este completat de alt aspect, si anume spatiul urban. Acesta da nastere unui nou tip de artizani si, de asemenea, unor noi obiecte artizanale (haine, posete, accesorii).

Pentru a populariza productiile lor, tinerii isi creeaza bloguri unde expun obiectele create. O forma de asociere a artizanilor este Craft Party with friends, un targ unde se expun si se vand obiectele create. Pentru mai multe detalii la http://craftybusiness.wordpress.com/.  Iata cateva poze de la targ.

 Si modul de aranjare a obiectelor vandute este unul specific. Alaturi de tablouri, discuri de vinil, carti si o chitara, toate vechi, sunt aratate accesorii ca cercei, brose. Acestea doua sunt fabricate din plastilina; mai intai modeleaza plastilina, pentru ca apoi sa o lase in cuptor sa se coaca si sa se intareasca. Obiectele sunt foarte colorate si imagineaza animalute si insecte simpatice. Iata cateva accesorii realizate de alt artizan, Virginia Toma.

In afara de accesorii-bijuterii, mai fac si posete si haine…

 Craftybusiness este o alternativa la Grandma’s Backyard, un targ aproximativ similar, insa unul in care se vand majoritar haine vintage, insa pretul lor este unul destul de piperat. Craftybusiness s-a tinut in curtea unei vechi case tipic bucurestene. Iata cateva din persoanele care au venit la targ.

 Si au avut si prajituri de casa si limonada, si ele aranjate in spiritul targului.

 Insa poate obiectul cel mai diferit vandut la targ erau felicitarile hand made: pe un anume carton artizanul a facut diverse forme din materii organice, ca de exemplu busuioc pisat si uscat, gris, scortisoara. Iata cateva exemple:

Artizanii isi mai vand produsele prin inchirierea unui mic spatiu dintr-un magazin mai mare (asa cum este magazinul de haine de pe strada Campineanu si unde exista o mica taraba cu cercei, inele si bratari). De ce fac acesti tineri propriile obiecte? In primul rand, dintr-o ideologie anti-consumerism, din nevoia de o estetica diferita de restul oamenilor, deci de unicitate. Pentru cei care le comercializeaza, este important sa educe oamenii, sa le imprime o estetica anume dar si au un sentiment de mandrie si de valorizare a muncii lor cand vad obiectele facute de ei purtate pe strada. O alta intrebare sugerata de colega mea a fost de ce acesti tineri nu gasesc in obiectele deja existente acea unicitate sau estetica diferentiatoare? Poate chiar voi aveti o idee.